Neuropatia periferică este suferința nervilor care transmit informația spre sau de la extremități, cel mai adesea afectând picioarele.
Cea mai frecventă cauză de neuropatie periferică este diabetul zaharat dar și: sindromul metabolic, chimioterapia, dezechilibrul unor vitamine, unele boli genetice sau vasculare pot genera afecțiunea.
Pacientul percepe durere, amorțeli, înțepături, senzație de arsură, aceste simptome fiind cauză de scădere drastică a calității vieții.
Alături de tratamentul afecțiunii de bază, fizioterapia are metode specifice de combatere a durerii: masajul, electroterapia TENS și laserul de mare intensitate fiind cele mai studiate.
Pachetul nostru include: masaj vascular al picioarelor: 20 minute, electroterapie TENS: 15 -20 minute și terapie laser de mare intensitate. O ședință durează aproximativ o oră.
Asocierea acestor metode, în pachete de câte 10 ședințe efectuate de 2 -3 ori pe săptămână, poate ameliora semnificativ durerea neuropată.